Festivalul Artelor Timisorene

Festivalul Artelor Timisorene Festivalul îşi propune, pe de-o parte, promovarea artiştilor locali, iar pe de altă parte, facilitarea accesului publicului larg la manifestări culturale.

Festivalul Artelor Timişorene, o manifestare de suflet, ce doreşte să aducă la rampa producţii ale principalelor instituţii culturale şi de educaţie artistică din Timişoara. Festivalul Artelor Timişorene
5-11 iunie 2017
Cea de-a patra ediţie a Festivalului Artelor Timişorene va fi organizată de Primăria Municipiului Timişoara în perioada 5-11 iunie 2017. Pe parcursul unei săptămâni întregi, artişt

ii Timişoarei: muzicieni de toate genurile, dansatori, actori şi alţi prestatori în teatru şi film, scriitori, pictori, sculptori, arhitecţi şi designeri vor veni în faţa timişorenilor şi a vizitatorilor şi îi vor încânta cu talentul lor. Manifestările vor avea loc atât în aer liber, în tot centrul istoric al Timişoarei, în Piaţa Libertăţii, Piaţa Unirii, precum şi în alte spaţii neconvenţionale. Parteneri: Facultatea de Arte şi Design Timişoara din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, Liceul de Arte Plastice Timişoara, Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, Filarmonica Banatul Timişoara, Teatrul German de Stat din Timişoara, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timişoara, Asociaţia Culturală Noua Acropolă, Fundaţia Interart Triade, Clubul de Dans Sportiv Magnum Team, Teatrul Ţache, Asociaţia Cultural-Educaţională Melopolis, Tourmaline Boutique, Creativity Studio, Cărtureşti, Asociaţia Noi Re-Creăm.

She' s gone...😥😥😥
24/05/2023

She' s gone...😥😥😥

Address

Timisoara
300086

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Festivalul Artelor Timisorene posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Our Story

Una dintre acţiunile aflate în pregătirile Biroului de Organizare Evenimente este Festivalul Artelor Timişorene, o manifestare de suflet, ce doreşte să aducă la rampa producţii ale principalelor instituţii culturale şi de educaţie artistică din Timişoara, dar şi modalităţi diverse de exprimare artistică ale ONG-urilor din oraş şi-ale artiştilor ca atare.

Festivalul se va derula şi în acest an în zona Cetate, însumând 4 spaţii publice, dar şi locaţii culturale indoor.Astfel, Piaţa Victoriei va găzdui în fiecare seară concerte şi programe coregrafice, Piaţa Sfântul Gheorghe se va dovedi o a doua casă a teatrelor timişorene, dar şi spaţiul pentru iniţiere în arta cantului, a dansului, etc., Piaţa Libertăţii se va transforma în lăcaşul artiştilor plastici şi a producţiilor din zona audio- vizualului, adresând în continuare invitaţia tuturor celor ce doresc să participe prin expoziţii cu vânzare a operelor de artă şi ateliere de lucru. Piaţa Unirii va însemna spaţiul destinat întrecerilor şi petrecerilor cu şi despre dans, dar şi locul de întâlnire cu teatrul senzorial.

Un program extrem de variat am pregătit pentru toţi cei ce vor exploata minunata zona de promenadă a Timisoarei. Nu vor lipsi Teatrul Naţional, Teatrul Maghiar , Teatrul German de Stat, Teatrul Merlin, Opera Timişoreana, Facultatea de Arte, Facultatea de Muzică, dar şi o mişcare coregrafică de proporţii şi artişti timişoreni care au prins aripi şi care acum ne reprezintă cu cinste ( Mircea Baniciu, Teo Milea, Doru Todorut , solistul trupei Deepcentral, cristina Balan-ex Impact, JazzyBIT, Mircea Ardeleanu jr,Amalia Gaiţa, etc).

Au răspuns pozitiv şi instituţii de specializare artistică, şcoli de profil precum Incubatorul de Artă, Melopolis, Scoala de Arte, iar prezentările de modă feminina şi masculina, dar şi parada coafurilor vor întregi tabloul unei vieţi culturale bineconturate în oraşul nostru.