30/04/2026
În locul unde astăzi se înalță Palatul Telefoanelor, până în 1931 exista grădina unde s-a născut opereta română - Arghezi, Coșbuc și Minulescu își scriau poeziile pe șervețele cerând bani de la boierii de la mesele vecine.
Povestea începe cu Iancu Oteteleșanu. Boier din Craiova, vornic al Capitalei în secolul XIX - funcție echivalentă astăzi cu Ministrul de Interne combinat cu Ministrul Justiției. Om de o avere imensă. Casa sa pe Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei de astăzi, numărul 49) era cel mai cunoscut salon monden al Bucureștilor antebelic.
Scandal monden în 1861. Deși căsătorit de 30 de ani cu Safta Oteteleșanu, Iancu se îndrăgostește perdut de tânăra Elena Filipescu. Divorțează și se recăsătorește. Până aici, nimic neobișnuit pentru epocă. Extraordinar a fost ce a urmat - fosta soție Safta rămâne în aceeași casă cu noul cuplu. Trăiesc toți trei împreună până la moartea lui Iancu din 1876. Chiar se împacă cele două femei la mănăstirea Sărindari, în fața icoanei Maicii Domnului.
Elena Oteteleșanu transformă casa într-o legendă. Serate, baluri, recepții. Aici veneau capete încoronate din Europa. Compania celor "aleși" ai Bucureștilor. Dacă voiai să contezi în societate, trebuia să fii invitat la Oteteleșanu. Tradiția continuă și după moartea Elenei. Prin testamentul lui Iancu, proprietatea trece la Academia Română.
1889-1900. Clubul Regal se instalează în casele Oteteleșanu. Academia cedează administrarea. Apoi se instalează antreprenori comerciali. Casa devine restaurant. Grădina - terasă publică. O schimbare care scandalizează elita veche. Contemporanii vor consemna cu amărăciune că terasa "cotropește cu mirosul acru al cafenelei saloanele unde odinioară domneau numai arta și bunul gust".
15 iulie 1903. Un moment fondator. Constantin Grigoriu, proprietarul Companiei Lirice Române, închiriază grădina. Deschide aici Teatrul de vară. Prima stagiune începe cu opereta "Fiica tamburului major" de Jacques Offenbach. Aici, sub castanii seculari, se naște practic opereta română modernă. Scena improvizată devine centrul cultural al Bucureștilor.
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna să stai la o masă sub platanii Terasei Oteteleșanu în anii 1910, cu Arghezi la masa alăturată, Coșbuc în spate și Minulescu declamând poezii pentru o bere gratuită - era un festival permanent al literaturii române, în aer liber, sub stele.
Clientela scria istoria literaturii române. Tudor Arghezi venea zilnic. George Coșbuc era obișnuit al casei. Ion Minulescu își declama poeziile între pahare de vin. Emil Gârleanu avea un obicei special - scria poezioare zilnic pe șervețele și le trimitea la mesele boierilor, cerând în schimb "diverse sume". Practica a funcționat ani buni. Boierii se simțeau flatați că primesc versuri de la un poet și plăteau generos.
Scandal hazliu la mijlocul anilor 1920. Într-o zi de prânz, pe Calea Victoriei, trecătorii aud "vociferări, zgomot de mese răsturnate și pahare sparte". Din ușa Terasei iese fugind un domn scund în costum de lustrin negru, roșu la față. La întrebarea unui curios oprit pe trotuar, răspunde graseind emfatic: "Se bat scrrrrrriitorrii!". Încasase două palme de la poetul George Gregorian.
Te-ai întrebat vreodată cm era să asiști la o bătaie între doi poeți români celebri pe Calea Victoriei în 1925 - era mai savuros decât un film, iar martorii povesteau scena ani de zile prin cafenelele Bucureștilor ca pe o întâmplare de legendă.
Începutul sfârșitului vine după Primul Război Mondial. Faima Terasei Oteteleșanu apune. Administratorii iau decizii catastrofale - taie copacii seculari pentru amenajare "modernă". Deschid un restaurant cu specific unguresc, apoi un patinoar, apoi un cinematograf în aer liber. Niciuna dintre iniciative nu prinde. Farmecul aristocratic original se pierde. Clientela nobilă migrează la Capșa și Corso.
1931. Actul final. Marea Criză Economică a lovit Statele Unite și Europa. Guvernul Român contractează un împrumut de la trustul american Morgan. Condiția - monopol de 20 de ani pentru International Telephone and Telegraph Corporation (ITT). ITT înființează Societatea Anonimă Română de Telefoane (SART). Vrea un sediu central monumental în inima Bucureștilor.
26 februarie 1931. Revista "Realitatea Ilustrată" publică obituarul Terasei: "Terasa Oteteleșanu a dispărut sub loviturile târnăcoapelor. Pe locul unde se ridica vestitul local și în grădina în care s-a născut opereta română, se va ridica palatul uriaș al unei societăți particulare". Protestele presei și publicului nu pot opri demolarea. Autoritățile consideră clădirea "depășită estetic".
1929-1934. Se ridică Palatul Telefoanelor. Primul zgârie-nori din România. 52,5 metri înălțime. Prima clădire cu schelet metalic din țară. Arhitecți - americanul Louis Seabury Weeks, olandezul stabilit în România Edmond Van Saanen-Algi, inginerul american Walter Froy. Stilul - Art Deco newyorkez. Pentru bucureștenii obișnuiți cu Micul Paris, e un șoc - "umbră de Broadway pe Calea Victoriei", scrie Călinescu.
Ironia istoriei revine în 1944. Bombardierele americane vor distruge chiar clădirea americanilor. Dar ratează ținta din cauza vântului. Bombele cad pe Teatrul Național, care este distrus complet. Palatul Telefoanelor rămâne în picioare. Teatrul Național este reconstruit lângă Spitalul Colțea. Pe locul vechi se va ridica mai târziu Hotelul Novotel, cu o fațadă care imită vechea clădire.
Astăzi, la numărul 35 pe Calea Victoriei, Palatul Telefoanelor găzduiește sediul Orange România. Renovat complet în 2024. Monument istoric din 2004. Nimeni nu-și mai amintește că sub fundațiile lui zac amintirile grădinii unde se născuse opereta română, unde Arghezi își scria versurile pe șervețele, unde Elena Oteteleșanu primea regi europeni la recepțiile ei de legendă.
Privind retrospectiv, distrugerea Terasei Oteteleșanu este un caz clasic al Bucureștilor care își devorează propria istorie. O grădină unde s-au plămădit decenii întregi de cultură românească, înlocuită de un zgârie-nori american construit cu capital ITT. Progresul a învins poezia. Cimentul a îngropat castanii seculari. Astăzi, când treci pe Calea Victoriei, treci peste o legendă pierdută - sub pașii tăi, dacă asculți atent, încă se aud ciocnirile paharelor și aplauzele pentru artiștii care făceau Bucureștii strălucitor.
