17/09/2026
Pe strada Parfumului 19, într-o casă din 1847, o femeie a scris despre București ca despre o ființă. Silvia Kerim a locuit aici, a lucrat aici, a primit aici zeci de actori și regizori pe care i-a intervievat de-a lungul a șase decenii. Tot aici, Mircea Veroiu a gândit unele dintre cele mai importante filme ale cinematografiei românești.
În toamna aceasta, casa se deschide. Nu ca muzeu, ci ca un vis.
Silvia Kerim te visează este un proiect cultural al Asociației HEARTH care marchează 95 de ani de la nașterea și 10 ani de la moartea scriitoarei și jurnalistei Silvia Kerim.
În centrul proiectului se află un spectacol de teatru intim care se desfășoară chiar în casa ei — printre obiectele ei, în camerele în care a trăit, în atmosfera pe care a lăsat-o în urmă. Ana Bianca Popescu este ghidul care te poartă prin casă. Dar când amănunte din trecutul Silviei o fac să strecoare câte o părere personală, cu care scriitoarea n-ar fi fost niciodată de acord, casa se împotrivește. Îi face dreptate stăpânei. Spectacolul este semnat de dramaturgul Doru Vatavului și regizorul Bobi Pricop.
În jurul spectacolului: o instalație vizuală de Diana Mirosu, tururi ghidate ale Casei Kerim și ateliere pentru tineri în parteneriat cu Fundația Națională pentru Tineret.
Silvia Kerim a scris peste 25 de volume. A lucrat la Radio România, unde a condus Secția Arte. A publicat săptămânal, timp de 18 ani, la Formula AS. Interviurile ei cu actori au fost numite, de Marin Moraru, „o Biblie pentru actori". Și, totuși, pentru bucureșteanul de azi, numele ei spune din ce în ce mai puțin.
Proiectul acesta pornește exact de acolo.
Premiera — octombrie 2026. Casa Kerim, strada Parfumului nr. 19, Sector 3.
Co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB — București în premieră 2026.