02/10/2025
Adina Popescu în Dilema: ❞Cînd am aflat despre prima ediție a Festivalului de Literatură pentru Copii și Adolescenți „Apolodor“, m-am entuziasmat foarte tare, pentru că, în sfîrșit, în România s-a „inventat” așa ceva.
În urmă cu mai bine de 25 de ani, cînd am început să scriu pentru copii și am publicat prima mea carte de povestioare, nu neapărat dintr-o vocație, mai degrabă dintr-o curiozitate – oare aș putea scrie pentru copii? –, nu-mi imaginam că un astfel de festival ar fi posibil.
Pentru că nimeni, nici un editor, nici un scriitor din generația mea, nici un profesor sau părinte (ca să nu mai putem la socoteală copiii care citesc fără prea mult chef ce li se recomandă la școală sau, în cel mai bun caz, ce le place, fără să țină cont că autorul e român, somalez sau american) nu credea în necesitatea unei literaturi contemporane pentru copii, scrisă de autori români.
Scriitorii considerau că e un subgen literar lipsit de importanță pe care nu-și doreau să-l abordeze, editorii își imaginau că „nu se va vinde”, în vreme ce publicau exclusiv traduceri ale unor bestseller-uri din Occident (care veneau cu tot cu ilustrații, promovare, eventual ecranizări, la pachet), profesorii se chinuiau la clasă cu texte pentru copii arhaice și depășite ca limbaj, cu basme românești și cu Amintirile... lui Creangă (care, fie vorba între noi, numai un text pentru copii nu este, poate să aibă savoare și rafinament doar pentru cititori mai versați), iar părinții, ei bine, bieții părinți nu puteau prin anul 2000 să numească nici un scriitor contemporan român pentru copii (conform unui sondaj de atunci), așa că le băgau pe gît propriilor odrasle cărți „de pe vremea lor” precum Cireșarii sau Toate pînzele sus!.
Între timp, lucrurile s-au schimbat în mod fundamental. Și nu s-au schimbat de la sine, printr-o magie. S-au schimbat datorită viziunii unor oameni din piața de carte care au intuit un uriaș potențial în literatura pentru copii, un beneficiu mai ales la nivel educațional și care au căutat și au încurajat autori uneori total necunoscuți să publice, au descoperit ilustratori români talentați, au organizat concursuri la nivel național, au introdus autori contemporani în manuale etc.
Oameni care și-au dat seama că există, de fapt, o singură miză – copiii din generația digitală, de gaming și de TikTok, trebuie să citească. Sau mai degrabă să aibă ce citi. Astfel, a existat un boom, în mod firesc au apărut din ce în ce mai mulți autori, iar scriitori deja consacrați pentru adulți (precum Matei Vișniec care a venit la Botoșani, la Festivalul „Apolodor”) au început să scrie și pentru copii, unii într-un mod absolut remarcabil.
Vă pot da cel mai bun exemplu: Apolodor, însuși. Personaj creat de Gellu Naum într-un poem epic publicat în 1959, generații întregi au crescut cu pinguinul care era la circ tenor și a pornit într-o călătorie în jurul lumii ca să-i regăsească pe frații lui din Labrador. Personaj „revizitat”, aș zice, de scriitorul contemporan Florin Bican și reinterpretat cu multă duioșie, umor și delicatețe, fără a se îndepărta de personajul original al lui Naum, oferindu-i noi aventuri, însă într-un stil mai modern, mai „șmecher”, mai pe înțelesul copiilor de acum.
Astfel, și Apolodor devine un erou contemporan, iar întîlnirea dintre Florin și Apolodor chiar a fost „începutul unei frumoase prietenii”, ca să fac o trimitere la o replică celebră dintr-un film clasic.
Iar lucrurile se schimbă chiar mai mult decît atît – iată că Apolodor dă numele, într-un mod foarte inspirat, primului festival de literatură pentru copii care are loc la Botoșani, la inițiativa lui Dan Lungu, un alt scriitor contemporan care știe să organizeze într-un mod impecabil festivaluri de literatură (de fapt, Apolodor e un mic FILIT pentru copii) și a Luminiței Corneanu, critic literar care, spre bucuria mea, a descoperit și ea în ultimii ani scrisul pentru copii.
V-am spus că m-am entuziasmat cînd am aflat de Apolodor, festivalul, dar și mai tare m-am bucurat atunci cînd am aflat că are loc la Botoșani, un oraș în care nu ajunsesem niciodată pînă acum pentru că pur și simplu nu se ivise ocazia.
Eu călătoresc mult în funcție de invitațiile pe care le primesc pentru a participa la diferite evenimente, iar cele mai multe dintre călătoriile mele încep și se termină în București sau în marile orașe universitare precum Iași, Cluj, Sibiu sau Timișoara, însă școli, profesori dedicați și copii care citesc există și dincolo de ele, e cumva nedrept că noi, scriitorii, nu reușim să ajungem și pînă la ei.
Aici e o altă discuție, despre necesitatea prezenței scriitorilor contemporani în școli, la întîlniri cu copiii, ca să ne vadă că nu sîntem toți morți sau busturi în parcul din centrul orașului, că mai există și scriitori vii, iar asta ar putea să-i apropie într-un mod decisiv de cărți și de literatură. Un astfel de program la nivel național ar trebui să fie o prioritate pentru Ministerul Educației.
Eu cunoșteam deja la Botoșani o profă de română abosolut minunată, pe Dana Carcea, care conduce cercul de lectură „Unde fugim la clasă?” și știam mai mult de pe net ce proiecte și lucruri grozave fac copiii de acolo pornind de la cărțile noastre, pentru că Dana este unul dintre acei profesori care dincolo de programa pentru examene chiar lucrează cu copiii pe texte contemporane de literatură. Și mereu mă întreba Dana: „Cînd ajungi pe la noi?”
[...] iată că Festivalul „Apolodor“ a adus la Botoșani cei mai mulți scriitori pe metru pătrat, cred, din ultimul secol, iar festivalul a cuprins tot orașul, au fost seri de gală la teatru unde Florin Bican și Matei Vișniec au avut un dialog spumos despre copilărie, tot acolo a cîntat și Ada Milea, au povestit împreună Gabriela Adameșteanu și Svetlana Cârstean. Noi, ceilalți scriitori din breasla asta mică, dar în creștere a literaturii pentru copii, am fost, de fapt, prin școli. Și asta mi-a plăcut cel mai mult la Festivalul „Apolodor“, faptul că a adus într-un mod organizat și programat scriitori pentru copii în sălile de clasă, pentru că principalii beneficiari ai acestui demers cultural au fost copiii și, indirect, profesorii. [...]
Mulțumim, dragă Adina!
