XPO Motorsport

XPO Motorsport Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from XPO Motorsport, Sports Event, Baia Mare.

“Omul sfințește locul!” Aceasta este motto-ul echipei închegate de Ovidiu Pașca sub umbrela XPO Motorsport - o mână de profesioniști pasionați care au pus umărul la readucerea Maramureșului pe harta motorsportului din România.

15/05/2026

Automobil Clubul Român susține constant dezvoltarea motorsportului românesc și a noii generații de piloți, prin parteneriate care contribuie la crearea unui cadru competitiv, organizat și orientat spre performanță.

Deși Sprint Series se află abia la al doilea sezon, evoluția rapidă a proiectului și interesul tot mai mare din partea comunității au demonstrat potențialul acestei competiții de a deveni un reper important pentru motorsportul național.

Începând cu etapa a II-a Sprint Series, organizată în perioada 23–24 mai la MotorPark România, competiția se desfășoară în parteneriat cu Automobil Clubul Român, în vederea acreditării, având ca obiectiv dezvoltarea unui parcurs sportiv relevant pentru piloții care își doresc să evolueze către competițiile internaționale și către obținerea licențelor FIA. 🏁

Prin această colaborare, ACR își reafirmă susținerea pentru inițiativele care contribuie la dezvoltarea piloților români și la creșterea nivelului competițional al motorsportului din România.

📍 MotorPark România
📅 23–24 mai 2026

10/05/2026
31/03/2026
29/03/2026

🏁 𝐔𝐧 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥 𝐥𝐚 𝐑𝐚𝐥𝐥𝐲 𝐒𝐩𝐫𝐢𝐧𝐭!

La mulți ani Paul! ❤️🎂
Un mic campion a câștigat un premiu și a demonstrat că pasiunea pentru motorsport începe devreme. 🏆

Felicitări! 🚗💨

09/06/2025

Evenimentul nostru a fost mai mult decât ne-am imaginat – a fost extraordinar.
Și asta datorită vouă, tuturor celor care ați fost parte din această poveste.

Mulțumim din suflet autorităților locale, care ne-au oferit sprijinul și încrederea necesară pentru a transforma o idee într-o realitate de neuitat.
Recunoștință profundă sponsorilor, care au crezut în viziunea noastră și ne-au ajutat să o ducem mai departe.
Suntem onorați de implicarea voluntarilor și colaboratorilor, oameni dedicați care au pus suflet în fiecare detaliu.
Mulțumim participanților, cei care au adus pasiune, energie și mașini spectaculoase.
Și nu în ultimul rând, vizitatorilor, care au umplut locurile cu entuziasm, zâmbete și admirație.

Fiecare dintre voi a lăsat o urmă în acest eveniment.
Ne-ați arătat că împreună putem construi momente memorabile.
Vă mulțumim!
Primaria Sighetu Marmatiei Complex Turistic Simared Mocănița, Vișeu De Sus, Maramureș Telegondola si Partia Olimpica Borsa AutoHîma Electro Mat Prompt Fast-Food-PSR GWH AUTO Electrician Auto MXI Car Audio Păstrăvăria Alex ARES Performance Transped Rc-Rac SRL Sighet247 Colantari Auto Cătălin Crucea Rosie Romana XPO Motorsport ROK AUTO Cătălin Grad • Rok Piscina Pă Coastă

02/06/2025
💥 Avem onoarea sa dam startul înscrierilor la SNOW ICE RACE 2025 ! Inscrie-te pe : www.hardenduromaramures.ro 🤝 Mulțumim...
30/11/2024

💥 Avem onoarea sa dam startul înscrierilor la SNOW ICE RACE 2025 !
Inscrie-te pe :
www.hardenduromaramures.ro
🤝 Mulțumim Partenerilor si Sponsorilor care vor fi alături de noi !

Ai un acoperis deasupra capului? Esti satul? Ai haine uscate si calduroase? Familia iti este in siguranta? Copiii ti-s b...
19/09/2024

Ai un acoperis deasupra capului? Esti satul? Ai haine uscate si calduroase? Familia iti este in siguranta? Copiii ti-s bine, nu plang de spaima, foame si frig? Toate amintirile si toata agoniseala ta e in siguranta?
Perfect!
Esti norocos!
Acum, fi solidar cu cei ce nu pot raspunde "da"!
O patura, o conserva, o geaca sau o pereche de incaltaminte de toamna, pot schimba viata celor afectati de inundatiile din Galati si Vaslui.
Punem mana de la mana, Satmarul si Maramuresul si facem ce stim noi mai bine: AJUTAM pe cei in nevoi!

Poti dona produse:

In Satu Mare:
Locatia pentru colectare este sediul NSM Motorsport
Localitatea Dorolt nr. 251

Intre orele 08.00-18.00
Persoana contact: Domide Ovidiu
tel: 0733507026

In Baia Mare:
Locatia pentru colectare este Pensiunea Casa Baimareana
Str.Vasile Alecsandri nr. 39

Intre orele 08.00-18.00
Persona contact Nicu Robu
Tel. 0724529965

In Baia Sprie:
Locatia pentru colectare este Clubul ALR Sport Academy
Strada Dragos Vodă nr 113
Locatie Casa Cerbului

Intre orele 09:00 - 17:00
Persoana de contact: Ioan Rus
telefon: 0758862186

Pentru doantii in bani:
ASOCIATIA NSM MOTORSPORT
CIF 21512488
Sediu: loc. Dorolt nr. 251, jud. Satu Mare
Cod IBAN: RO36BTRLRONCRT0438840201
Banca Transilvania

Toate produsele adunate în urma acestei campanii vor fi duse personal de reprezentanții ONG-urilor noastre în zona Galați si Vaslui, grav afectată de inundații

Va multumim!
02/06/2024

Va multumim!

02/06/2024

Address

Baia Mare

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when XPO Motorsport posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Category