13/04/2025
🥚🚁 Doamnelor și domnilor, da, am lansat ouă din elicopter! Sâmbătă, 12 aprilie, în Parcul de Picnic Făget din Mioveni, sute de copii au creat în voie la atelierele de pictură, broderie, slime și plantat flori. 🎭 Animatorii s-au jucat, au dansat, au pictat fețe și au adus bucurie în toate colțurile parcului. 💃 Parada de moda a fost plină de energie, iar cursele BebeCros ne-au arătat că micii campioni știu să se distreze pe cinste!
🚁 Iar momentul mult așteptat – lansarea de ouă din elicopter – a fost cu adevărat spectaculos. A fost prima lansare de acest fel din România, un spectacol aerian care ne-a tăiat răsuflarea tuturor.
💬 Pentru că siguranța celor mici a fost prioritatea noastră, am început adunarea pentru vânătoare la ora 16:30, conform mesajului oficial transmis tuturor participanților. Elicopterul a survolat și a lansat ouăle la momentul potrivit, imediat ce am asigurat că toți copiii se aflau în zonele desemnate, conform instrucțiunilor transmise anterior către participanți. Ne-am întâlnit la start la ora 16:30, așa cm fusese comunicat prin email, facebook si pe site, iar entuziasmul celor mici a făcut ca întregul proces de organizare să decurgă rapid și eficient. Momentul lansării a fost sincronizat cu finalizarea pregătirilor din teren, într-un cadru organizat, cu măsuri de siguranță active.
👨👩👧👦 A fost un moment de emoție pentru toată lumea – iar bucuria copiilor a fost atât de molipsitoare încât unii părinți au simțit nevoia să se apropie mai mult decât era permis. Chiar dacă acest lucru a creat puțină agitație pe pistă, perimetrul a fost în întregime îngrădit, cu voluntari și personal pregătit, iar copiii s-au aflat în siguranță în fiecare moment. Nu a existat niciun pericol real.
🙏 Apreciem toate mesajele primite. Le luăm în considerare cu toată seriozitatea.
💌 Vă mulțumim că ați fost alături de noi. Înțelegem că fiecare familie are un ritm propriu, însă programul festivalului a fost comunicat din timp, cu precizarea clară a orei 16:30 pentru începerea adunării. Pentru buna desfășurare și siguranța tuturor, am respectat acest interval. Recomandăm tuturor participanților, pentru edițiile viitoare, să sosească cu puțin timp înaintea orei anunțate pentru a se bucura din plin de toate activitățile.
🌸 Până la următoarea „ouventură”, păstrăm în suflet imaginea sutelor de copii ținând în mâini ouă colorate, mândri, fericiți, alergați de râsete și de primăvară. Asta e cea mai mare reușită. 💕